Bani pentru primăriile aflate în criză
Consilierii judeţeni au aprobat, la ultima şedinţă acordarea unor fonduri pentru
administraţiile locale aflate în situaţie de criză. Prin această hotărâre,
1241,10 mii de lei sunt alocaţi, dar, culmea, cea mai mare parte a banilor s-au
scurs încet şi sigur tot către Primăria Râmnicului, care are cel mai mare buget
din judeţ. Râmnicu Vâlcea a primit 286 mii de lei, Drăgăşaniul – 72 de mii de
lei, Băbeniul - 37 de mii, Horezu – 30 de mii lei, Brezoi – 28 de mii lei,
Călimăneşti - 26 de mii de lei şi Berbeşti – 25 de mii lei.
În schimb,
unele administraţii au fost trecute pe listă mai mult de ochii lumii decât
pentru a li se rezolva problemele. Administraţia de la Runcu a primit astfel
două mii de lei, în timp ce Primăriile de la Mitrofani şi Guşoeni (3.000 de
lei), Goleşti, Stăneşti, Lădeşti şi Milcoiu - 4.500 de lei, Boişoara - 5.000 de
lei, Creţeni - 5.000 de lei, Făureşti - 5.000 de lei, Mădulari - 5.000 de lei şi
Voineasa - 5.000 de lei.
|