Declaratie politica PDF Imprimare E-mail


                                     Suntem o ţară cu identitate multiplă

 La două luni după alegeri şi la numai o lună dupa instalarea Guvernului Boc, evoluţia (sau, mai bine zis, involuţia) lucrurilor face ca România noastră europeană să semene din ce în ce mai mult cu alte ţări, din orizonturi ceva mai îndepărtate decât ceea ce ne dorim. România seamană cu Republica Belarus, unde autoritarul preşedinte Lukasenko dictează ceea ce trebuie să facă şi ceea ce trebuie să nu facă celelalte puteri ale statului: guvernul, justiţia şi parlamentul. România seamană din ce în ce mai mult cu Rusia şi Ucraina din deceniul trecut, când sustragerile şi traficul de armament din depozitele armatei concurau, în capitalul de imagine al acestor ţări, numai de atacurile armate în plina strada, cu morţi şi răniţi.

 

România seamănă cu Venezuela, fiindcă numai acolo politicienii din vârful puterii pun la zid companiile multinaţionale, pe motiv că acestea le subminează ţara din punct de vedere economic şi financiar. România seamană din ce în ce mai mult cu Columbia, unde tone de droguri circulă în containere şi unde, din când în când, această cruntă realitate ajunge să fie confirmată prin câte o captura-record. România seamană cu Imperiul Otoman din ultimul secol de existenţă al acestuia, când numirile în dregătoriile statului se făceau nu în temeiul competenţei, ci pe criteriul obedienţei, al clientelismului faţă de atotputernicul padişah.



În fine, dar nu în ultimul rând, România de azi seamană din ce în ce mai mult cu România de dinainte de 22 decembrie 1989, când guvernanţii ciupeau, pe diverse căi, câte 1-2% din veniturile angajaţior, iar aparatul propagandistic promitea majorări salariale de 5%. Se spune că guvernul Boc ar avea zilele numărate. Pâna când vom primi confirmarea sau infirmarea definitivă a acestei aserţiuni, nici nu vreau să mă gândesc cam cu ce ţări ar mai putea ajunge România să semene, în lunile următoare, spre a-şi lărgi în mod nefast actuala identitate multiplă... Somalia? Burkina-Fasso? Uzbekistan?

• Emilian Frâncu, Senator de Vâlcea

 

 
Urmator >