| Oltchim- lider in industria valceana |
|
|
|
|
OLTCHIM nu face concedieri dacă este ajutată de stat
Conducerea şi sindicatul Oltchim Râmnicu Vâlcea au convenit că, deocamdată, nu vor avea loc disponibilizări. Salariaţii combinatului au trimis un memoriu Executivului, cerând sprijin guvernamental pentru reluarea producţiei la întreaga capacitate şi ameninţând cu proteste în stradă. Potrivit sindicaliştilor de la Oltchim, se lucrează la 60 la suta din capacitate si a fost luata în discutie disponibilizarea a 550 de oameni.
AVAS ezită
să garanteze creditul
Acţiunea sindicatului a fost explicată prin
reticenţele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) de a
aviza garantarea de către stat a creditului cu care Oltchim intenţionează să
cumpere instalaţia de producere a pirolizei de la Arpechim Piteşti. În acest
context liderii de sindicat încearcă să susţină conducerea combinatului prin
organizarea unor proteste sindicale.
Credit de 100 de milioane
Constantin Roibu, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Oltchim
SA, a întocmit recent un referat pentru aprobarea contractării unui credit în
valoare de 100 de milioane de euro pentru finanţarea achiziţionării activităţii
de petrochimie de la Arpechim Piteşti şi asigurarea capitalului de lucru
necesar, precum si o notă de fundamentare pentru aprobarea preluării activelor şi activităţii de petrochimie din cadrul Arpechim Piteşti de la Petrom SA.
|
| < Precedent | Urmator > |
|---|



